Pentru a avea acces la toate materialele educationale te rugam sa te loghezi Aici
O definiţie adecvată a surdocecităţii nu este uşor de formulat, în ciuda aparenţelor, deoarece nu este vorba despre un simplu cumul al deficienţelor auditivă şi vizuală. Un copil cu surdocecitate nu este un copil surd care nu vede sau un copil orb care nu aude. În plus, nu putem reduce surdocecitatea la problemele de comunicare sau de percepţie (McInnes şi Treffry, 1982 ).
Termenul „surdocecitate” se referă la deficienţa senzorială dublă, de auz şi de vedere, ale cărei efecte negative se răsfrâng asupra întregii vieţii psihice a individului, generând fenomenul de polihandicap. Acesta „se reflectă atât într-un pattern specific al dificultăţilor de învăţare şi comunicare, cât şi în apariţia unor dizabilităţi derivate ce stânjenesc sau obstrucţionează dezvoltarea somatică şi psihică de ansamblu prin restricţiile impuse utilizării auzului şi vederii restante” (Buică, 2004, p. 256). Acest fapt determină:
1. absenţa capacităţii de a avea o comunicare cu sens cu cei din jur;
2. apariţia unei percepţii distorsionate a lumii înconjurătoare;
3. lipsa capacităţii de a anticipa evenimente sau consecinţe ale propriilor acţiuni;
4. dificultăţi extreme în stabilirea şi menţinerea unor relaţii interpersonale;
5. necesitatea dezvoltării unor stiluri de învăţare particulare, cu rol compensator al efectelor stării de polihandicap;
6. carenţe majore privind motivaţiile extrinseci de bază;
7. retard în creştere şi dezvoltare, pe fondul unei patologii somatice supraadăugate;
8. etichetări gen „retardat” sau „cu tulburări emoţionale” (cf. McInnes şi Treffry, 1982, p. 2).
În acelaşi timp, sintagma „deficienţă multisenzorială” (multi-sensory impairment) este utilizată curent în practica terapeutică pentru a semnala faptul că o persoană cu surdocecitate are nevoi educaţionale şi de dezvoltare complexe, extrem de specifice.
