Sense Internaţional România pornește în Caravana Sensabilitate pentru a promova drepturile persoanelor cu surdocecitate din România şi pentru a atrage atenţia cu privire la surdocecitate şi gravitatea acestei deficienţe. Persoanele cu surdocecitate nu beneficiază de toate drepturile cuvenite, deoarece în legislaţie această dizabilitate nu este încadrată în gradul de handicap grav.

Caravana face parte din proiectul www.sensabilitate.ro, finanțat de Fundația Orange în cadrul concursului “Lumea prin culoare şi sunet”, ediţia 2016.

Prin intermediul caravanei care va ajunge în 12 oraşe din ţară, cei prezenți își vor putea arăta sprijinul pentru demersul Sense Internațional România, semnând Carta Drepturilor Persoanelor cu Surdocecitate.

Vă așteptăm să fiți alături de noi, să ne cunoașteți și să aflați mai multe despre surdocecitate luni, 24 aprilie, 11.00 – 14.00, la Sibiu Shopping City (Șoseaua Sibiului, nr. 5, Selimbar), marți, 25 aprilie, 11.00 – 14.00, la Oradea, la Lotus Center (Strada Nufărului nr. 30), miercuri, 26 aprilie, 11.00 – 14.00, la Zalău, la Centrul NoRo, Centru Pilot de Referință pentru Bolile Rare (Str. 22 Decembrie 1989, Nr. 9) și joi, 27 aprilie, 11.00 – 14.00, la Cluj Napoca, la Iris Shopping Centre (Bulevardul Muncii nr. 1-15).

Prin organizarea acestui eveniment la centrul din Zalău, Sense Internațional România se va alătura eforturilor depuse de Alianța Națională pentru Boli Rare România, reprezentând în cadrul acestei alianțe persoanele cu surdocecitate și deficiențe senzoriale multiple.

Domnul Vasile Adamescu și echipa Sense Internațional România, vor fi prezenţi distribuind materiale informative despre surdocecitate. În CORTUL SENZORIAL, cu ochii și urechile acoperite, cu ajutorul a diferite materiale și echipamente senzoriale, texturi, arome și gusturi, oamenii vor simți și vor înțelege ce înseamnă să nu vezi și să nu auzi.

Domnul Vasile Adamescu, membru în Consiliul Director al Fundației Sense Internațional România, este o persoană cu surdocecitate (complet nevăzătoare și complet neauzitoare). În ciuda multitudinii de dificultăți în viață, a reușit performanțe extraordinare, absolvind o universitate, devenind profesor, sculptor și scriitor.

„De mulți ani mă implic în tot ceea ce înseamnă surdocecitate în țara noastră. Doresc mult binele acestor persoane, încerc să descopăr cât mai multe astfel de persoane cu surdocecitate și, prin exemplul meu de reușită, să-i motivez să facă ceva cu viața lor.” Vasile Adamescu

Sense Internaţional România promovează necesitatea serviciilor de intervenție timpurie la nou-născuții cu deficiențe senzoriale, accesul la servicii educative și vocaționale adecvate pentru copiii și tinerii cu surdocecitate, sprijin, informare și consiliere pentru părinții și familiile lor și, nu în ultimul rând, un acces mai bun la informație pentru persoanele cu surdocecitate prin intermediul unor interpreți de limbaj mimico-gestual adaptat tactil.

Datorită eforturilor organizației, surdocecitatea a fost recunoscută în anul 2006 ca deficienţă unică prin Legea 448/2006. Însă, pentru încadrarea persoanelor cu această deficienţă în gradul de handicap grav este necesară şi o clarificare a criteriilor medico-psiho-sociale. Mai multe informații despre surdocecitate și despre proiect pot fi găsite pe platforma www.sensabilitate.ro, singura platformă din România accesibilă persoanelor cu deficiențe senzoriale.

Posteaza un comentariu

Posturi Similare