Sense Internațional România a depus și depune în continuare eforturi constante de lobby și advocacy în vederea promovării drepturilor persoanelor cu surdocecitate. De altfel, pentru că una dintre valorile organizației este ”nimic despre noi, fără noi”, SIR are printre membrii Consiliului Director al organizației pe Dl. Profesor Vasile Adamescu, persoană cu surdocecitate.
Împărtășim azi un fragment din discursul domnului Vasile Adamescu ținut la deschiderea oficială a celei de-a 16-a Conferințe Mondiale Deafblind International, organizată de Sense Internațional România, Sense International și Deafblind International în București, în mai 2015:
Stimați invitați, bun venit în România. Ca persoană cu surdocecitate, am o mare satisfacție că în țara noastră se desfășoară în aceste zile un asemenea eveniment unic.
De aproape 70 de ani, mi-am pierdut principalele simțuri, auzul și văzul, în urma unei meningite. Pe când aveam doi ani, din neatenția 
familiei, am rămas singur în curtea casei, unde m-a surprins o ploaie rece de toamnă. Am răcit strașnic. Erau vremuri grele, imediat după război iar ai mei de acasă m-au tratat cum au știut. Bunica mi-a făcut tot felul de ceaiuri dar în zadar. În câteva luni am rămas în tăcere și întuneric. Văzând acestea, tata m-a dus la medic dar nu s-a mai putut face nimic. Am rămas așa, tăcut, nefericit, până la vartă de 11 ani când am fost adus la Cluj, la școala de nevăzători. Aici, nu mai avuseseră un asemenea caz. S-a întrunit o comisie formată din profesori și conducerea școlii care aveau să decidă soartă mea. Mulți dintre aceștia nu aveau încredere că se poate face ceva pentru mine. Norocul meu a fost Helen Keller, caz atât de cunoscut la nivel mondial. Mulți profesori citiseră despre uimitoarea sa poveste de viață și au propus să se încerce și cu mine imposibilul.
Principala țintă a profesoarei mele, Florica Sandu, era să mă învețe să comunic cu cei din jur. Își dădea seama cât de important era să mă scoată din întuneric și tăcere. După luni de muncă a reușit să mă facă să scot primele sunete, a și p. Apoi, am început să formulez cuvinte scurte, apa, papa și pa. Eram foarte fericit. Când întâlneam pe cineva îi spuneam aceste cuvinte. În școală a fost un mare eveniment: “Adamescu a spus A“
Acum, domnul Vasile Adamescu este o persoană cu surdocecitate care a reușit în viață, absolvind o universitate și devenind profesor psihopedagog, învățând cinci limbi străine și scriind cărți. Este sculptor și scriitor, publicând recent primul volum al autobiografiei sale, „Înfruntând viaţa”. În 2013 fost decorat cu Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de Cavaler de către Preşedintele României.
Posteaza un comentariu
